Ioan 12

Lumina divinității nu putea să străpungă întunericul care înconjura unele inimi.

Cu doar câteva zile înainte de răstignirea Lui, Isus a plâns pentru inima împietrită a poporul evreu, implorându-i să profite de lumina care strălucea în mijlocul lor. Nimeni nu trebuia să rămână în întuneric spiritual dacă își preda inima lui Hristos. Cu toate acestea, gelozia și ambiția au orbit multe inimi, chiar după ce vocea lui Dumnezeu a răsunat din ceruri. Deși mulți – chiar și greci – și-au pus credința în Isus, inimile legaliste, imune la parfumul harului, au complotat să omoare pe Creator.

Unii lideri au crezut în El în secret, dar le-a fost atât de frică de farisei că nu-L urmau pe Hristos în mod public. Frica de a pierde aprobarea este o dependență care ne împiedică să facem ceea ce este bine. De fapt, dorința de aprobare a altora ne determină adesea să ne sacrificăm sufletele. Pentru a câștiga și pentru a păstra aprobarea oamenilor, nu trăim viața care are aprobarea lui Dumnezeu.

Te controlează frica? În ce domenii ești reticent să asculți de Dumnezeu din cauza a ceea ce oamenii ar putea gândi sau face? A trăi în lumină necesită să ne străduim să avem aprobarea lui Dumnezeu, nu a oamenilor.

Lori Engel, capelan Oregon USA (acum handicapată)

Traducere: Adina Păltineanu

Leave a reply

Your email address will not be published.